Stimat auditoriu!

Într-o zi de o asemenea importanță pentru comunitatea noastră de învățare, gândul mă duce către o cugetare a  Regelui Ferdinand I: Nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce domnește într-însa. Acest gând nu este întâmplător, Regele Ferdinand I, un conducător a cărui amprentă este puternic receptată și în istoria liceului nostru, a fost cel care a emis Decretul de înființare a școlii, la 25.12.1922.

De aceea, consider că aceste cuvinte surprind esența unei instituții ce nu poate dăinui în timp, fără formarea și menținerea unui spirit viu, inovator, precum spiritul celui al cărui nume îl purtăm cu mândrie -Aurel Vlaicu, un pionier al zborului, cu aspirații înalte către perfecțiune, un vizionar al începutului de secol XX.

Înființată cu sprijinul și la cererea lucrătorilor ceferiști din  cartierul Grivița, școala noastră  începe să funcționeze efectiv, în anul 1923, mai întâi ca gimnaziu, cu o clasă de băieți și una de fete. Numele de Aurel Vlaicu  i-a fost acordat de către primul director al școlii, Bartolomeu Popescu, la sugestia fratelui său, care lucrase, alături de Aurel Vlaicu, la construcția avionului cu care acesta a încercat traversarea Carpaților în 1913.

De-a lungul timpului, se  petrec mai multe schimbări, atât în ceea ce privește denumirea, profilul, dar și spațiul de funcționare. Din anul 2004, liceul devine Colegiul Național “Aurel Vlaicu”, cu un înalt standard a cărui valoare este rodul muncii unor oameni de elită- directori, profesori de excepție, care ne-au lăsat o moștenire ce ignoră trecerea anilor și în fața cărora ne înclinăm cu recunoștință.

Astăzi, aici, după un secol de existență, ne dorim să cultivăm un spirit al bucuriei și al recunoștinței, prin prezența Domniilor Voastre, generații formate în acest spațiu unic, ce a îmbinat mereu tradiția și modernitatea, și să ducem mai departe, arc peste timp, valorile unui liceu cu idealuri și năzuințe mărețe. Într-un text inedit publicat într-un număr al revistei Flacăra, din 1911, Aurel Vlaicu scria despre cucerirea cerului, bucuria zborului, „beţia izbânzii”, dar şi despre teama de „misterul nemărginirii”. El mărturisea plin de emoție: „deşi am izbutit să mă ridic chiar până la o mie de metri cu aparatul meu, mărturisesc că niciodată n-am coborât acoperit de eter, cu ochii plini de praf de stele, pe ghete cu puf de planetă sau pe haine cu păr de cometă. Şi nici Calea Lactee nu mi-a stropit niciodată bluza cu laptele care-o…pavează.” Dacă nu ar fi fost inventator, Vlaicu ar fi putut cu uşurinţă să ne umple inimile cu poezie și cu siguranță s-ar fi simțit împlinit și mândru în liceul care îi poartă numele.

Mulțumim generațiilor de elevi care au dus mai departe aspirațiile „biruitorului de cer”, ale dascălilor dedicați, care au continuat în timp să valorifice dimensiunea unei culturi și a unei educații, pe măsura renumelui de astăzi de care se bucură Colegiul Național „Aurel Vlaicu”.

În calitate de director al  acestei instituții de tradiție, cu o viziune modernă însă, care celebrează astăzi 100 de ani de existență, de istorie, de spirit- deschid seria de evenimente care vor marca Centenarul Colegiului Național „Aurel Vlaicu”.

La mulți ani, Colegiului Național “Aurel Vlaicu”!